Ne bucurăm să împărtășim o veste bună cu voi prin care invităm comunitatea să ajute… comunitatea. Astăzi am lansat primul frigider comunitar din Câmpina, o inițiativă ce face parte din proiectul nostru CADESS.
Astfel, persoanele defavorizate din Câmpina se pot servi gratuit cu alimentele de care au nevoie din “Frigiderul comunitar”, amplasat la sediul GAL din strada Ana Ipătescu nr. 7. Acesta se umple cu ajutorul donatorilor care vor să ajute comunitatea, fie persoane fizice, fie operatori economici.
Aici, pot lăsa mâncarea care le prisosește, iar membrii grupului țintă din cadrul proiectului „POCU/717/5/1/152144 – CADESS – Câmpina: anti Discriminare Excluziune Socială & Sărăcie” aflați în dificultate se pot servi gratuit, luând atât cât au nevoie.
Proiectul nostru este unul amplu, ce vizează integrarea familiilor vulnerabile din Câmpina și cuprinde servicii precum: program tip after-school pentru copii, program de continuare a studiilor pentru adulți “A doua șansă”, cursuri de formare profesională, servicii medicale gratuite, consiliere psihologică și orientare în carieră.
Se pot înscrie în proiect persoanele care au domiciliu/reședința în Câmpina și un venit mai mic de 1.012 lei pe membru de familie. Până la acest moment, s-au înregistrat aproximativ 350 de familii vulnerabile în proiectul CADESS.
Donațiile se fac la sediul GAL din Câmpina. Ne găsiți aici de luni până vineri între orele 8.30-17.00.
De reținut faptul că următoarele produse nu sunt permise: ouă, carne sau pește crud.
Lasă un răspuns