Adulții din Câmpina care nu și-au terminat școala, mai primesc o „A doua șansă” prin proiectul nostru. Astfel, cei care nu au absolvit 8 clase gimnaziale se pot înscrie în programul „A doua șansă”, ce se desfășoară la Liceul Tehnologic Mecanic din Câmpina.
Profesorii îi invață cu răbdare să scrie, îi scoate la tablă și le explică noțiuni pe care nu le-au învățat atunci când au fost mici.
Un aspect important de menționat este faptul că anul școlar nu durează un an calendaristic, așa cum se întâmplă de obicei. Astfel, un an de învățământ primar poate fi echivalat în 16 săptămâni, iar unul de învățământ secundar inferior (clasele V-VIII) în 32 de săptămâni.
În plus, cursurile pot fi planificate într-un orar flexibil, dimineața, după-amiaza sau seara, în condițiile în care sunt cursanți care lucrează.
„Proiectul CADESS reprezintă o oportunitate foarte bună pentru cei care nu și-au terminat școala de a continua studiile într-un timp mai scurt. Astfel, într-un an calendaristic pot parcurge un ciclu de 4 clase a câte 16 săptămâni și își pot finaliza studiile primare.
Pe raza municipiului Câmpina nu există în sistemul de stat clase de A doua șansă (ADS) învățământ primar și nici în localitățile din împrejurimi. Este chiar o șansă pentru cei înscriși pentru că apoi pot continua studiile tot aici, la Liceul Tehnologic Mecanic, la învățământul secundar inferior unde pot obține o diplomă de 10 clase în patru ani (clasele V-X)”, ne-a spus Viorel Nedelcu, expert promovare ADS.
Lasă un răspuns